Viticultură și Vinificație: Averești Diamond Busuioacă Rose Demidulce este o licoare selectă, destinată să acompanieze serile petrecute alături de prieteni, muzică și dans. Vinul este realizat exclusiv din struguri Busuioacă de Bohotin copţi la perfecţiune în podgoriile de origine controlată Huși, unde condițiile climatice și de sol înzestrează soiul cu arome speciale, apreciate deopotrivă de specialiști și de amatori. Pentru Averești Diamond Busuioacă Rose Demidulce, strugurii sunt recoltați manual cu grijă, la orele dimineții, apoi desciorchinați fără zdrobire, boabele fiind ulterior răcite până la 10 grade Celsius și introduse în presă pentru 6 ore. Urmează procesul decantării gravitaționale ce are loc timp de 24 de ore, apoi cel al fermentației la temperatură controlată timp de 18 zile, iar la final, din Cramele Avereşti iese un vin cu adevărat original, care abundă în parfumuri și arome fructate dumnezeiești.
Note de degustare: Buchet fin parfumat, care încântă cu note proaspete de busuioc și impresii dulci de trandafir. Aromele aduc în scenă citrice suculente și dulceață de trandafiri, care se topesc într-un postgust prelung, fin aromat. Roz foiță de ceapă.
Recomandăm acest vin cu:
Temperatura servire/consum: 8°C
An:
Soi: Busuioacă
Volum Alcool: 12,5 %
Regiune: Huși
Apelație: DOC CMD Domeniile Averești
Aciditate:
Clasificare: Rose
Recenzii
Nu există recenzii până acum.